Elderland - Capitolul II
Prinţul umbrelor - Destin
Revenim în anul 1583, vara doar ce se sfârşise, iar locuitorii din Elderland au început pregătirile pentru iarna ce se apropia cu paşi repezi.
Tinerii însă se ţineau de năzbâtii şi aveau o singură grijă, să se joace.
Printre aceştia se remarcau doi tineri ce aveau să afle în curând că destinul le rezervă aventuri la care nu s-ar fi gândit niciodată.
Casstiel, fiul cel mare al celui mai iscusit dintre vânătorii satului, un tânăr de 20 de ani, recunoscut pentru curajul său, curaj care îl va ghida spre îndeplinirea destinului său şi Amelia, unica fiică a lui Ulrich, conducătorul satului, o tânără a cărei frumuseţe putea fi comparată doar cu însăşi perfecţiunea, ea era dragostea secretă a lui Casstiel, această zeiţă ce întorcea privirile tuturor.
Fiind un sat mic şi izolat aceştia se cunoşteau dintotdeauna, iar sentimentele lui Casstiel pentru Amelia au apărut încă din momentul în care acesta a început să conştientizeze ce este dragostea, însă vitejia lui nu îi era de folos şi în cazul Ameliei, pentru că în faţa acesteia îşi pierdea orice urmă de raţionament şi teama de a fi refuzat îl reţinea să îi mărturisească acesteia sentimentele sale .
Însă destinul avea alte planuri pentru cei doi....
Suferinţa provocată de blestemul ce odată la 20 de ani îi lăsa fără una dintre copilele satului îi făcuse pe locuitori să nu mai aducă vorba despre acest lucru, astfel că tinerii noştri protagonişti nu ştiau ce urmează să se abată asupra lor, mai ales că acesta este al 20-lea an de la ultima ofrandă.
Însă nimeni nu ştia că această zi este cea care o să determine soarta Elderand-ului.
Casstiel şi Amelia erau împreună cu restul tinerilor din sat la marginea Pădurii Blestemate, fără a fi conştienţi cât de aproape este pericolul.
Pădurea îşi căpătase acest renume încă de dupa prima ofrandă, oricine încerca să salveze fata care era răpită în anul ofrandei dispărea în desişul pădurii şi nu mai apărea niciodată.
- Amelia ! Şti că nu te poţi ascunde de mine. Hai afară că deja i-am găsit pe ceilalţi.
- Nu este corect, îţi foloseşti cunoştinţele în vânătoare pentru a ne găsi ... spuse aceasta ieşind din ascunzătoare.
- Şi totuşi, ai început să înveţi să îţi acoperi destul de bine urmele, mereu te găsesc ultima şi din ce în ce mai greu chiar ...
- Te cunosc destul de bine, chiar tu m-ai învaţat cum citeşti urmele lăsate de noi, aşa că încerc să le ascund.
- Şi o faci din ce în ce mai bine ... Acum hai să ne întoarcem şi la restul, ne aşteaptă ca să continuăm jocul.
Doar ce a apucat Casstiel să îşi îndrepte privirea către sat că îl vede pe Ulrich, conducătorul, alergând spre el şi aude un strigăt în urma sa.
- Ajutor ! Casstiel !... Amelia îl striga în timp ce era purtată în pădure de o creatură cu corp de om şi cap de leu.
Casstiel încearcă să urmărească bestia, fiind ajuns din urmă de Ulrich, care îl opreşte exact înainte de a intra în pădure.
- Lasă-mă ! A luat-o pe Amelia !
- Ştiu, însă este deja prea târziu. Am pierdut-o pe Amelia, nu are sens să te pierdem şi pe tine. Hai înapoi în sat, trebuie să afli adevărul...
Revin cu partea III în curând...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu